Dr. Valentin-Ştefan Piftor, bibliotecar IA
Personal secretariat şi auxiliar cercetării
- Prezentare
- Publicații
- Curriculum vitae
Valentin-Ștefan Piftor a studiat Istoria la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a obținut diploma de licență în 2005 și, ulterior, diploma de master în cadrul programului Societate și putere în Antichitate și Ev Mediu (2007). În 2012 a devenit doctor în istorie, cu teza intitulată Structuri demografice din Moesia Inferior și Moesia Superior (secolele I–III p.Chr.) (calificativ: „foarte bine”).
De-a lungul carierei sale, Valentin-Ștefan Piftor a desfășurat activități de cercetare și redactare în cadrul mai multor instituții academice și editoriale, între care Editura POLIROM (2007–2017), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2009–2014) și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (2017–2019). Din anul 2020 activează la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, unde ocupă în prezent funcția de bibliotecar gradul IA.
Cercetările sale se concentrează asupra demografiei istorice a provinciilor romane dunărene (Moesia Inferior, Moesia Superior, Dacia, Pannonia), analizate prin surse epigrafice, precum și asupra structurilor familiale, mobilității locale și speranței de viață în lumea romană. Este autor și coautor al mai multor volume și articole publicate în reviste științifice naționale și internaționale, între care Studia Antiqua et Archaeologica, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Peuce și Studia Historica. Historia Antiqua.
De asemenea, a participat la numeroase proiecte de cercetare naționale și internaționale (CNCSIS, PN II IDEI) și la campanii arheologice desfășurate pe siturile de la Ibida–Slava Rusă și Cucuteni. Domeniile sale de interes includ demografia antică, istoria socială a provinciilor romane și mobilitatea populației.
– Les familles d’Ancyra à Troesmis, comunicare susținută în cadrul Colocviului internațional „Ethnic and cultural contacts north and west of the Black Sea from prehistory to present”, Iași, 13-17 iunie 2005 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– Die Fremden in der Lokalelite aus Troesmis, comunicare susținută în cadrul Congresului internațional „Migration und Akkulturation im Osten Des Mittelmeerraumes in hellenisticher und römischer Zeit”, 03-07 octombrie 2007, Iași (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– Speranța de viață și structura de vârstă a populației masculine din Aquincum (sec. I-III d.Hr.), comunicare susținută în cadrul Colocviilor Școlii Doctorale de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași (ediția a II-a), Iași, 18-19 aprilie 2008.
– The male population in Aquincum: demographic study, comunicare susținută în cadrul workshop-ului internațional „Economy, society and integration in the province of the Roman Empire”, 7-9 septembrie 2008, Tulcea.
– Familia din Moesia Inferior din perspectivă demografică pe baza surselor epigrafice, în cadrul colocviului Biografie-Prosopografie-Genealogie. Discuții de metodologie și studii de caz din Antichitate și până în prezent, Iași, 8 Aprilie 2009.
– Contribuții demografice asupra populației catolice din Moldova. Un Status animarum de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în cadrul colocviului Biografie- Prosopografie-Genealogie. Discuții de metodologie și studii de caz din Antichitate și până în prezent, Iași, 8 Aprilie 2009 (în colaborare cu Radu Cucuteanu).
– Dedicanții din inscripțiile funerare din Moesia Inferior, comunicare susținută în cadrul Colocviilor Școlii Doctorale de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași (ediția a III-a), Iași, 8-9 mai 2009.
– Armata romană în Moesia Inferior. Perspective demografice, comunicare susținută în cadrul Sesiunii de manifestări științifice a Zilelor Universității „Alexandru Ioan Cuza” 23-24 octombrie 2009.
– Lebenserwartung in Moesia Inferior und Skythia Minor nach epigraphischen Quellen. Ein Vergleich, comunicare susținută în cadrul congresului Humboldt-Kolleg, Interdisciplinary Studies on Balkan Cultural Heritage, Sofia, 19-22 noiembrie 2009 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– Aspecte demografice cu privire la populația parohiei Banu din Iași (1832-1865), comunicare susținută în cadrul conferinței Modernitatea românească în secolele XVIII-XX: realități politice, concepte, dinamică socială, Iași, 24 noiembrie 2023
– Despre mortalitatea din parohia ieșeană Banu (1832-1865), comunicare susținută în cadrul conferinței Modernitatea românească în secolele XVIII-XX: realități politice, dinamici sociale și preocupări culutrale, Iași, 14 noiembrie 2024
– L’espérance de vie, la structure d agê et la mortalitaté en Pannonie (Ier-IIIe ap. J.C.) (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba și Răzvan Cosma), Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007.
– Les familles d’Ancyra à Troesmis, în Etnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea from the Greek Colonization to the Ottoman Conquest, Editura Trinitas, Iași, 2005, p. 331-337 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– Speranța de viață și structura de vârstă în Dobrogea Romană (secolele I-III), în Opțiuni istoriografice, Iași, 2006, VII1, p.
– Les vétérans dans la vie municipale de Dobroudja, Peuce III-IV (Serie nouă), Studii și cercetări de istorie și Arheologie, Tulcea, 2007, p. 209-216 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– L’ésperance de vie et la structure d’âge de la population féminine en Mésie Inférieure (Ier-IIIe siecles ap. J.-C.), Studia antiqua et arhaeologica XIII-XIV, 2007-2008, Iași, p. 46-57.
– Life expectancy and age structure of the masculine population in Aquincum during the I-III centuries AC, Revista de istorie socială, X-XII, 2005-2008, Iași, p. 25-33.
– L’espérance de vie et la structure d’âge en Pannonie Inferieure chez la population féminine. Etude comparée (Pannonie Supérieure, Dacie, Egypte), Studia antiqua et arhaeologica XV, 2009, Iași, p. 191-206.
– Armata romană în Moesia Inferior, Opțiuni istoriografice, Iași, 2009, X1-2, p. 25- 30.
– Speranța de viață, structura de vârstă și mortalitatea populației din Moesia Inferior în sec. I-III P.Chr. în Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba (coord.) Structuri etno- demografice la Dunărea de Jos (sec. I-VII), Editura Universității Alexandru-Ioan Cuza, Iași, 2009, p. 21-101.
– Familia din Moesia Inferior din perspectivă demografică pe baza surselor epigrafice, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Serie nouă, tom 54-55, 2008-2009, p. 25-35.
– Contribuții demografice asupra populației catolice din Moldova. Un Status animarum de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Serie nouă, tom 54-55, 2008-2009, p. 81-95 (în colaborare cu Radu Cucuteanu).
– La mobilité locale en Dacie Romaine selon les sources épigraphiques. I. Dacie Inférieure, Studia historica. Historia antigua, nr. 28, 2010, p. 95-108 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba, Iulia Dumitrache).
– L’espérance de vie, la structure de âge et la mortalité en Mésie Inferieure et en Scythie Mineure, în V. Nikolov, K. Bacvarov, H. Popov (eds.), Interdisciplinare Forschungen zum Kulturebe auf der Balkanhalbinsel, „Nice AN” EOOD, Sofia, 2011, p. 419-451 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– Speranța de viață și structura de vârstă a populației feminine din Moesia Superior (secolele I-III d. Hr.), în Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Serie nouă, tom 56-58, 2010-2012, p. 83-96.
– Age rounding and social status in Moesia Inferior în Studia antiqua et arhaeologica XIX(1), 2013, Iași, p. 87-114.
– Die Fremden in der lokalen Elite aus Troesmis (Moesia Inferior), in L. Mihăilescu-Bîrliba (ed.), Migration, Kolonisierung, Akkulturation im Balkanraum und im Osten des Mittelmeerraumes, Konstanz, 2016, p. 125-136 (în colaborare cu Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba).
– membru în grantul CNCSIS 1212/2006-2008 Structuri etno-demografice la Dunărea de Jos (secolele I-VII p. Chr.).
– membru în grantul PN II IDEI cod 103/2009-2011 Migrație și aculturație în spațiul romanității orientale europene.
– membru în proiectul de cercetare IDEI 2012-2014 The Dynamics of Colonization in the Civilian and Military Milieu of the Roman Province Moesia Inferior. A model of an Contrastive Aproach.
– participant la campaniile de săpături arheologice de pe șantierul Ibida-Slava Rusă între anii 2002-2011.
– participant la campania august-septembrie 2002 a șantierului de arheologie experimentală de la Cucuteni
