Dacă s-ar încerca identificarea, între diplomații români de la mijlocul anilor 1940, a unuia care să fi înțeles destinul rezervat României la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, fără iluzii mai mult ori mai puțin întemeiate, ci pragmatic, în dimensiunea lui fatală, tragică, atunci acel personaj ar putea să fie Grigore Niculescu-Buzești, cel care a condus Ministerul Afacerilor Străine de la București între 23 august și 3 noiembrie 1944. Este probabil una dintre „ironiile” istoriei faptul că acesta a fost, în calitatea sa de însărcinat cu afaceri al României la Rīga, martorul anexării Letoniei de către Uniunea Sovietică în anul 1940, un proces care a avut loc sub coordonarea lui Andrei Ianuarievici Vâșinski, pentru ca în 1944-45 să asiste la procesul de comunizare a României din postura de șef al diplomației de la București, desfășurat sub atenta „îndrumare” a aceluiași demnitar sovietic.
Prezența și eforturile lui Grigore Niculescu-Buzești în calitate de însărcinat cu afaceri la Riga în anii 1939-1940 au oferit diplomației românești informații detaliate cu privire la ceea ce s-a petrecut în Statele Baltice în această perioadă, la pașii pe care sovieticii i-au urmat având ca obiectiv anexarea celor trei țări și îndeplinirea obiectivelor agreate cu germanii la 23 august 1939. Deși tânăr, diplomatul român a dovedit viziune, capacitate de muncă și de analiză în rapoarte și analize „de manual”, apreciate ca atare la București. De partea cealaltă, studiul corespondenței diplomatice sosite la București în 1939-1940 relevă tensiunea și așteptările unui minister al afacerilor străine avid de informații și care, în contextul războiului încă european și al poziției de neutralitate a României, încerca să valorifice orice sursă și informație care să-i poată consolida statutul și să-i asigure securitatea. În acest context, Niculescu-Buzești s-a dovedit a fi o sursă prețioasă de informații pentru superiorii săi, dar și pentru alte misiuni diplomatice ale României, cum a fost aceea de la Moscova. Cât de mult au folosit României informațiile sale este dificil de cuantificat și depășește obiectivele propuse în prezentul studiu. Cert este faptul că anexarea statelor baltice a fost urmată aproape imediat de un ultimatum sovietic adresat României, care ceda în iunie 1940 Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța, într-un context de izolare politică, diplomatică și militară amplificat de prăbușirea Franței, intrarea în război a Italiei și victoria Axei în vest. Mai mult, Niculescu-Buzești avea să se afle la conducerea Ministerului Român ala Afacerilor Străine patru ani mai târziu, atunci când România a părăsit Axa și s-a alăturat efortului de război al Națiunilor Unite, la sfârșitul lui august 1944. Evenimentele de atunci aveau să marcheze începutul unei tranziții a României către statutul de țară satelit a Moscovei în lagărul socialist. Rapoartele lui Niculescu-Buzești de la Riga au anticipat, în bună parte, aceste evoluții de la finalul războiului.